Ghid de utilizare a platformei

Harta de accesibilitate și traseele

Cum găsiți o facilitate, ce înseamnă simbolurile și cum folosiți un traseu fără trepte.

  • Actualizat la 11 Noiembrie 2026
  • Sursa: Echipa de dezvoltare INCLUDJG+

Harta și lista

Pagina Hartă are două părți care spun același lucru: harta și lista de facilități de lângă ea. Pe telefon, lista este sub hartă. Dacă nu folosiți harta, lista conține toate informațiile.

Căutați un loc

Căutarea este chiar deasupra hărții. După primele două litere apar sugestii: alegeți una cu degetul sau cu săgețile sus și jos, apoi Enter. Harta se deschide pe locul ales, evidențiat. Esc închide sugestiile. Nu contează diacriticele, majusculele sau o literă greșită: „camin a” și „cantna” găsesc Căminul A și Cantina 2.

Locația

Rândul Locația arată ce locație a universității vedeți. Apăsați-l ca să alegeți alta; harta o ține minte pe acest dispozitiv și se deschide data viitoare tot pe ea. Alege automat, după unde sunt deschide locația cea mai apropiată de dumneavoastră.

Filtrarea după nevoie

Bifați nevoile care vă privesc și apăsați Aplică filtrele. Rămân doar facilitățile utile pentru acele nevoi. Filtrul se păstrează în adresa paginii, deci o puteți trimite cuiva.

Ce înseamnă simbolurile

  • ✓ facilitate funcțională
  • ! temporar nefuncțională, sau planificată și neamenajată încă
  • ✕ nefuncțională, sau o barieră cunoscută
  • ? stare neverificată
  • ! roșu: o problemă semnalată de studenți
  • linia punctată albastră: un traseu fără trepte

Legenda este și sub hartă.

Fișa unei facilități

Apăsați pe numele unei facilități pentru detalii: unde se află exact, cine răspunde de ea, când a fost verificată ultima dată și dacă cineva a semnalat deja o problemă cu ea. Dacă nu există o dată de verificare, fișa vă spune asta: informația poate fi depășită.

Pe telefon, fișa are și butonul Deschide în aplicația de navigație, care vă duce până acolo.

Traseele fără trepte

Un traseu arată drumul fără trepte între două puncte din campus. Fiecare are pașii descriși în text, pe pagina lui, pentru cine nu vede harta. Un traseu apare pe platformă doar după ce a fost parcurs și verificat pe teren.

Cum ajung

Cum ajung de la un loc la altul (pe hartă sau pe pagina unei clădiri) arată drumul între oricare două clădiri, sau de unde sunteți acum. Dacă drumul a fost parcurs pe teren, vedeți traseul verificat. Altfel, platforma îl calculează din hartă, ocolind treptele cunoscute, și scrie clar neverificat pe teren; locurile nesigure sunt numerotate pe hartă și în listă. Urmăresc unde sunt vă arată pe hartă, în timp ce mergeți, cât mai aveți și dacă v-ați abătut de la drum. Dacă dați de un obstacol, Semnalează un obstacol pe acest drum.